Info produs:
Convorbiri (II) – este o precizare a misticii isihaste, a chipului său iconic, personalist și triadic, în raport de misticile metafizice, de tipurile și genurile de ternari, asociați acestora, care sunt tratați de René Guénon, cu precădere în Marea Triadă. Demersul este unul apologetic, dar centrat antropologic, pentru că evidențiază prioritar chipul omului iconic, cel care face posibilă distingerea clară a trăirii isihaste, de fond personalist, ființial, față de experiențele caracteristice misticilor impersonale, energetiste. În acest orizont, se va remarca în volum o apăsată delimitare a isihasmului ecleziologic de ceea ce se dorește a fi un isihasm ezoteric, inițiatic, arondat unui creștinism, declarat ortodox, dar circumscris interpretativ, prin conținut, schemei guénoniene. Se vor surprinde direcțiile ezoterice ale acestei moșteniri inițiatice, pseudo-isihaste, care transpar ascuns din configurarea unui model al părintelui spiritual, ca maestru al impersonalizării, pe care André Scrima îl expune în hermeneutica unei scrisori, atribuită lui Ivan Kulâghin, publicată în Timpul Rugului Aprins. Pe acest model se construiesc și se perpetuează, de altfel, tiparele formative zenitale ale unei comunități a itineranților fideli, supuși unui proces de înstrăinare prin impersonalizare.
-
39 00 lei
- Stoc epuizat