Pateric Carpatin

Patericul Carpatin surprinde momente din viaţa Părintelui Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei, aşa cum au fost consemnate de ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi care l-au cunoscut îndeaproape. Caracterul său filocalic transpare din chipul de modelare iconică pe care îl propune isihasmul carpatin în diversitatea situaţiilor concrete de viaţă. (Florin Caragiu)

"Părintele Ghelasie, apărut într-un astfel de spaţiu atipic în raport cu protocoalele lumii contemporane, era el însuşi purtătorul unor tabieturi insolite, care câştigau instantaneu empatia tinerilor cu gândire neconvenţională. A devenit deja legendar butoiul din curtea mănăstirii în care locuia, funcţionând deopotrivă ca locuinţă şi ca un „citat cultural” ce trimitea la modelul lui Diogene. În acelaşi timp, evidenţia şi o opţiune pentru un stil de viaţă ce nu mai admitea schizoidia dintre „a spune” şi a „face”. Totodată, asceza aspră nu facuse din părinte un om „uscat”, ci tocmai ceea ce surprindea la el era curiozitatea vie pentru tot ce se scria în lume şi gustul neobosit pentru umor. Un umor pe care îl atribuia însuşi patronului Frăsineiului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Aşezat în cutumele sale de apicultor în curtea Frăsineiului, lângă butoiul său, părintele semăna cu un Robinson Crusoe sau un Noe, care îşi reinventa lumea după potop. În mica sa curte, vegetaţia creştea „neatinsă” şi parcă te aşteptai să apară de după un stup camera de filmat a lui Tarkovski, într-un traveling ce simţeai că acompaniază gesturile călăuzei. Odată pus piciorul „în zonă”, intrai pe nesimţite în rol. Nici nu puteai să nu îl iubeşti. Veneai de fiecare dată cu mâna goală şi plecai plin de mere şi cărţi." (Iulian Costache, mărturie din volumul „PATERIC CARPATIN. File de isihasm”)