Cum să te mântuiești în lumea contemporană

    Info produs:

Veacul al XX‑lea, veacul materialismului, veacul marilor prigoane împotriva Ortodoxiei, a devenit de asemenea veacul adevăraților nevoitori ai evlaviei și mărturisitori ai credinței. În cartea de față sunt adunate învățături și îndrumări date fiilor Bisericii pentru desăvârșirea creștină, adevărate comori ale moștenirii duhovnicești rămase de la stareți contemporani, purtători și continuatori ai experienței Sfinților Părinti, precum și scurte date biografice despre ei.

CUPRINS:
Mănăstire în lume (În loc de introducere), Schiarhimandritul Gavriil (Zarianov), Egumena Arsenia, Sfaturile unui părinte, Episcopul Arsenie (Jadanovski),  Episcopul Serafim (Zvezdinski), Preotul Alexandru Elcianinov, Arhiepiscopul Alexandru Tolstopiatov, Monahia Ermogena Zalomova, Ieroschimonahul Mihail de la Valaam, Schiegumenul Ioan Alexeev, Episcopul Veniamin Milov, Egumenul Nicon Vorobiov, Schiarhimandritul Pantelimon Agrikov, Protoiereul Grigorie Ponomarev, Schiarhimandritul Ioan Maslov, Sfântul Alexei Meceov, Preacuviosul Iustin Popovici, Episcopul Grigorie Lebedev de Slisselburg, Schiarhimandritul Kirik, Jurnalul unui preot ortodox, Schimonahul Agapie Molodiasin, Ieromonahul Petru Sereghin, Preasfințitul Nicolae Velimirovici, Mitropolitul Ioan Snacev de Sankt‑Petersburg și Ladoga Schimonahia Sepfora.

  • 0 00 lei

  • Stoc epuizat
Disponibilitate: Stoc epuizat

Transport gratuit

la comenzi mai mari de 150 lei

Descriere

Titlu: Cum să te mântuiești în lumea contemporană
Editură: Platytera
ISBN: 9789731873428
Domeniu: Povățuiri duhovnicești
Categorie: Religie
Traducere: Dr. Gheorghe Zapotinshi
Format: 13x20 cm
An Aparitie: 2013
Tip coperta: Broșată

Spune-ți opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie
whatsapp