Mărturia dragostei

„Există oare cuvinte prin care să poată fi zugrăvite dragostea sau lumina lui Dumnezeu? Şi cum să descrii viaţa omului – purtătorul acestei lumini şi iubiri, care pe parcursul întregii sale vieţi le-a iradiat cu tărie şi necontenit? Părintele Serafim, căruia îi era caracteristică jertfelnicia totală pentru aproapele, dragostea neţărmurită faţă de cei nefericiţi, bolnavi, care sufereau sufleteşte şi trupeşte, fără să ştie de odihnă nici ziua şi nici noaptea, se ostenea până la epuizarea totală şi încă în timpul vieţii a fost preaslăvit de către Dumnezeu cu darurile facerii de minuni şi tămăduirii. Înaintea privirii lui duhovniceşti se descoperea sufletul omului. Pe Dumnezeul dragostei şi milostivirii el îl purta în inimă, unindu-se cu El în Taina Împărtăşaniei. Starețul era învăpăiat de flacăra divină a năzuinţei către Domnul, însă acest foc nu ardea, ci lumina. Razele dragostei sale încălzeau nenumărați oameni” (Ierod. Sofronie, Belgorod)